Trenul vietii...

Viata e ca o calatorie cu trenul:
Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.
Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii noastri.
Din pacate, adevarul este astfel.
Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.
E drept ca in tren urca si alte persone care vor ocupa un rol important in calatoria noastra.
Acestia sunt fratii nostri, prietenii noastri si acei oameni minunati pe care ii iubim.
Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta.
Altii gasesc numai tristete pe parcurcul calatoriei.
Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.
Unii lasa in urma lor cand coboare un dor vesnic...
Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.
Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre.
Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor.
Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.
Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...
... dar fara intoarcere.
Deci trebuie sa ne facem calatoria in felul cel mai bun posibil !!!
Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei...
Sa ne aducem aminte, ca in orice etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.
Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga.
Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand voi cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.
Cred ca o sa fiu cuprinsa de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren... da cred acest lucru...
Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie... Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala si am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand eu urcat in tren.
Ceea ce ma va face fericita este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.
Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa ne spunem ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe
Celor care sun parte a trenului meu le doresc:
CALATORIE PLACUTA !!!
Click pe filmulet ...